Exista o obsesie bolnava a romanilor pentru ordine si control (eventual supracontrol), fapt atestat si prin obsesia prezenta pentru americanii (supernumiti "Jandarmul Universal") care pun ordine oriunde le vine (chiar si in tari suverane si independente - notiuni desuete de altfel in lumea globalizata in care se pare ca totul este al tuturor) sau prin atasamentul bolnav fata de national socialistii germani din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Un fapt este cert, romanii au nevoie de un bici deasupra capului care nu sa-i pocneasca, dar macar sa fie acolo, in cazul in care vreunul dintre ei nu vrea sa stea in rand. Altfel nu imi explic existenta "ofiterilor de control" (de altfel persoane libidinoase, prost pregatite, cu nivel indoielnic de inteligenta, dar foarte zeloase, ca si fostii ofiteri de securitate.... cam mare asemanarea, nu-i asa?) care se presupune ca trebuie sa vegheze asupra nenorocitilor de cercetatori care indraznesc sa scrie proiecte cu scopul principal de a face cercetare (eventual de a descoperi ceva important si util) si cu urmarea fireasca, pozitiva de a absorbi fonduri europene. Poate zelul acestor ofiteri reprezinta explicatia pentru gradul de absorbtie penibil pe care il are Romania (doar 3%), dar asta e o alta problema. Se pare ca cercetatorii sunt considerati de la inceput infractori (asta ti se comunica fara nicio rusine) si astfel se considera necesara prezenta acestor indivizi dubiosi care vin in "control" cand vor ei. Ei se adauga celor de la curtea de conturi si din alte organisme de "control" (alti indivizi dubiosi si care fac aluzii nesanatoase care imi miros a ... "vreau spaga") si care stau gramada pe echipa de cercetare cerand rapoarte peste rapoarte si mii de pagini de dosar, shicanandu-i si incetinind procesul de cercetare. Nu ii intereseaza daca echipamentele merg, daca se obtin rezultate, daca se publica articole. Ei vor sa vada rapoarte, adica in general chestii inutile, pentru ca sunt deja metode de lucru publicate sau rapoarte pe zile si ore: cine ce a facut; sau si mai interesant, rapoarte despre cum s-a scris articolul care tocmai s-a publicat intr-o revista de specialitate (!). Trebuie sa fie o minte absolut bolnava in spate. Pai asta e ca la securitate. Trebuie sa umpli mii de dosare. Ar trebui dati in judecata sub acuzatia de terorism ecologic. Apoi am gasit explicatia. Cand eram mai tanara si ma pregateam sa dau la facultate, am fost printre cei foarte putini la numar care au ales ingineria. Ceilalti, probabil 80% din clasa, au ales economia si avocatura. Interesante meserii, foarte "productive". Si apoi, an de an, am intalnit din ce in ce mai putini indivizi care alegeau ingineria, medicina sau stiintele naturale. Toti aveau un singur gand: sa lucreze la o banca, sa fie avocatul X al faimosului infractor Y si, in consecinta, sa se imbogateasca. A, si sa lucreze la vama (asta e dorinta suprema). Urmarea este una tragica: avem o tara de economisti si avocati care nu pot face efortul minim de a gandi logic, de a intelege ce inseamna cercetarea, pentru ce avem nevoie de ea, care este efortul pe care il implica si care sunt riscurile. Au impresia ca masina in care merg la slujba e facuta de un economist, ca datorita unui avocat se construieste blocul in care stau, sau si mai rau, ca noul vaccin pe care il fac copilului pentru poliomelita este doar rezultatul miraculos al unei tranzactii bancare intre spital si o firma multinationala care furnizeaza produsul. Nu ii intereseaza pe acesti indivizi ca vizitele lor de lucru si timpul pe care il pierzi ca sa intocmesti rapoartele de activitate iti mananca din timpul necesar pentru a face ceva cu adevarat util. Am intalnit o individa care zicea ca si ea face "niste masterate si niste doctorate din astea" asa ca stie ea foarte bine despre ce este vorba (adica o mare farsa in care dai banul si primesti diploma). Si apoi, a schimbat vorba si a intrebat care ne este culoarea politica. I-am spus ca nu inteleg despre ce este vorba si ce legatura are cu controlul pe care il face (probabil virusul prostiei i-a ros din creierul de bibilica destul de mult) . Era "ofiter de control" la ANCS (fostul MCT). MCT-ul asta (ii spun asa pentru ca metodele au ramas ca pe timpuri) ar trebui sa se uite la alte organisme care reglementeaza cercetarea in alte tari (nu o reglementeaza ci o ajuta, o finanteaza, o incurajeaza.... dar a trebuit sa ii spun intr-un fel). Birocratia este redusa la maxim, procesele de eliberare a fondurilor sunt extrem de rapide, nu au "ofiteri de control", urmaresc indicatori specifici pentru cercetare (indicele de impact al publicatiilor, importanta practica a inventiilor si inovatiilor, gradul de pregatire al studentilor implicati, etc). Pana cand MCT-ul nu va impune alte standarde si nu isi va schimba mentalitatea, in Romania nu o sa se schimbe nimic! Cercetare stiintifica sub presiune si amenintare nu se poate face. Nu toti pot produce ca in filmul The Swordfish (e o faza acolo, dar nu va spun care, trebuie sa o indentificati singuri)!
Un comentariu:
Dom Profesor s-a marcat!Sunteți în lista de bloguri preferate!
Trimiteți un comentariu