ACTA

Guvernul RO  a semnat ACTA. S-a repezit cu capul inainte, ca de obicei, fara sa-si intrebe cetatenii daca sunt de acord sau nu. In principiu ACTA reglementeaza, printre altele, pirateria online. Ni se spune ca o previne. Asta nu ar fi o problema, doar ca este un prim pas spre dictatura globala, reprezentand o forma de cenzura pe internet, care nu tine cont de granite sau de existenta unor mandate judecatoresti. Acum o sa ne vedem controlat si continutul laptopurilor cand calatorim cu avionul. Nu imi ajunge ca trebuie sa trec prin cosmarul "scoate pantofii/pune pantofii/fara lichide/fara..." de fiecare data, in timp ce adevaratii teroristi pot urca fara pasaport (!) si fara sa treaca prin sistemul de securitate (!) direct in avion (cum s-a intamplat in Amsterdam cu rahatul ala din Nigeria). Este un document atat de secret incat se cunosc putine despre el, totusi a fost semnat (presupun ca cei care l-au semnat stiu foarte bine despre ce este vorba) si da nastere formarii unui nou aparat de represiune gen Gestapo.

Protestatarii

De cateva zile, destul de multe, lumea protesteaza. Asa, ca s-a saturat. In sfarsit, unii, destul de putini, reactioneaza intr-un fel la mizeria corupta in care sunt fortati sa-si duca zilele. Unii dintre ei stiu foarte bine ce vor, altii, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, urmeaza curentul, ca poate o sa le iasa ceva. Oportunisti apar mereu, in orice situatii. Sunt unii care ii numesc nesimtiti pentru simplul motiv ca ies in strada in loc sa-si vada de a ale lor (adica capul in pamant si ciocul mic, ca se supara seful). Altii le iau apararea. Mie imi da egal, caci cunosc urmarea. Recent am intrat pe blogul parintelui Ioan Florin. Hmmm. Am vazut ca avem aceeasi parere despre urmarile "miscarilor revolutionare" din Romania. Eu am observat efectele negative de ceva mai mult timp, si am luat masuri din timp, lui i-a luat ceea ce s-ar numi o vesnicie, daca e sa raportam timpul petrecut in meditatie asupra faptului si viata utila a unui om. Oricum, il apreciez pentru ceea ce a scris si o sa-mi permit sa reproduc textul (o scrisoare deschisa catre un individ prea tanar si infierbantat care inca mai crede in capacitatea de regenerare a poporului roman), cu recomandarea de a-i vizita blogul, pentru ca e cu adevarat deosebit:

"Jurnalistul Vlad Mixich visează o revoluție și scrie despre ea pe hotnews.ro. Cum mă recunosc și eu în portretul „românilor inteligenți de peste hotare, care scriu texte revoltate de la distanță”, m-am simțit îndreptățit să răspund în rîndurile de mai jos interpelării tînărului jurnalist.

Dragă Vlad Mixich,

Știu că ai prefera, cum spui, să iau primul avion spre casă și să mă alătur „revoluției tale”, decît să-ți scriu scrisori din străinătate. Dar cum nu am de gînd să mă întorc, simt nevoia unei scurte explicații, pentru că mesajul tău generos nu trebuie ignorat, așa cum nu se face să ignori în zilele noastre nici un cuvînt al unui om cinstit.

Pe la începutul lui ’90, cînd băieții deștepți se învîrteau de-un butic sau de-un vapor, după posibilități, nu știu cine m-a convins că revoluția nu se terminase și că locul meu trebuia să fie în primele rînduri. Așa mi-am irosit vreo doi ani, cu sindicate studențești, punctul 8, Piața Universității, articole, proteste și așa mai departe. Cînd m-am trezit, pierdusem doi ani de viață, o facultate și o posibilă carieră, dar lucrul cel mai rău era că în jurul meu nu se schimbase nimic, iar țara era toată în puterea canaliilor politice, care o vor devora și vor îngropa resturile. Dar m-am trezit, zic? Am spus, hai să dau cu ei de pămînt – și m-am făcut ziarist de investigații, am scotocit după listele cu colaboratorii securității, am scris sute de pagini despre afacerile necurate și despre corupția din administrație, am luptat pînă și cu armele lor și, recunosc, am aranjat campanii electorale ale „forțelor democrate”. Numai să fie bine. Și cînd m-am oprit ca să iau o gură de aer și să mulțumesc pentru aplauze, securiștii erau și mai în față, bișnițarii erau și mai bogați, iar foștii mei șefi de la gazetă colecționau ceasuri cu diamante sau învîrteau banii lui Vîntu. Cînd prietenii mei se aranjau în Elveția, în Canada sau în State, eu am făcut pe deșteptul și n-am vrut să plec. Am zăngănit mănunchiul de chei în piață și mi-am pus nădejdea în cei „patruzeci de mii de specialiști” care aveau în sfîrșit să salveze România. Dar la sfîrșitul mandatului lor, după zece ani de la revoluție, România avea de ales între Iliescu și Vadim. Iar eu eram pe lista unei „generații așteptate” și mă încălzeam pe margine. După alți patru ani, trecea drept o poantă bună să alegem „între doi comuniști”, iar acum, după ce s-au împlinit zece, foștii generali de securitate prezidează lansări de cărți, bișnițarii dau lecții de capitalism, interlopii se salută în Parlament, iar noi nu mai avem nici măcar a alege, pentru că lumea iese în stradă și scandează (tu apreciezi asta, înțeleg) „Ole, ole, noi urîm partidele”.

Dragă Vlad Mixich, te întreb, de ce aș crede acum în revoluția ta, cînd eu am pierdut toate revoluțiile mele? Nu mai este nici o revoluție de cîștigat în România, pentru că nu mai există un obiect al revoluției. România, nu spun o noutate, nu mai este de mult condusă de o clasă politică, ci de marii beneficiari ai guvernărilor corupte, care s-au tot rotit timp de 20 de ani. Împotriva lor nu mai există revoluție. Nu mai există alegeri. Nici măcar nu au nevoie de jandarmi care să îi apere. Vor continua să prospere în spatele oricărei puteri politice. Vor continua să cumpere, să controleze, să corupă, iar noi vom căsca gura la televizor și ne vom înjura pe forumuri. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mîine, iar copiii noștri vor fi tot la proteste, în stradă.

Înțeleg, tu îmi vorbești de o revoluție morală sau, cel puțin, de una a bunului-simț. Dar morala și bunul-simț nu au cîștigat nici o revoluție în acești 20 de ani. Morala și bunul-simț, am învățat din istoria civilizațiilor moderne, au nevoie de legi și de o justiție care să le impună, or tocmai acestea sunt cele mai șubrede temelii ale statului român. Românul a învățat bine o singură lecție: aceea că trebuie să-și scape singur pielea. Știu că am să te dezamăgesc, dar trebuie să-ți spun că „revoluția ta”, cu prietenul tău care desfundă de unul singur canalul din cartier, cu studentul cinstit la examene și cu un grup de oameni care se încăpățînează să trăiască demn și onest, e admirabilă și plină de demnitate, dar nu are nici o putere să mai schimbe lumea românească, așa cum crezi. Să-ți mai spun că mare parte din lumea de care vorbim nici măcar nu vrea să se schimbe? Că s-a învățat să aștepte un „prost” care să le desfunde canalul? Că acolo unde „baronii” se ospătează din ciolan, ea s-a deprins să ciugulească din resturi? Și nici măcar nu o acuz! Nu ne-a învățat nimeni, ca în Grecia veche, că nedreptatea e rea în sine, iar nu pentru că cel nedreptățit sunt eu sau altul.

De aceea protestele din aceste zile sunt anemice și dezlînate. De aceea solidaritatea e doar pe facebook. De aceea prietenul tău va desfunda canalul în continuare de unul singur. De aceea, unul sau altul, un sportiv, un cercetător, un profesionist, va reuși din cînd în cînd să se impună, iar noi îi vom saluta performanța miraculoasă și vom spune, iată, dom’le, se poate și în țară. De aceea eu nu vreau să mă întorc. Iar ultima revoluție pe care am de gînd să o port pînă la capăt este cu mine însumi."

De ce imi plac cei de la BBC

De ce imi plac? Uite asa, pentru ca sunt profesionisti si pun pasiune in tot ceea ce fac, asa cum ar trebui sa facem toti. Sigur, au si emisiuni propagandistice, altele sunt cu si despre poponari iar altele pur si simplu nu te intereseaza. Totusi, postul in sine continua sa fie excelent. Ecranizari de foarte buna calitate (cu actori de categoria I), reportaje excelente si mai ales documentare realizate cu un profesionalism ce te lasa placut impresionat de fiecare data. Si mai imi plac pentru ca vorbesc o engleza atat de diferita de stereotipia americana. Asa ca pur si simplu imi plac.

Scrisoarea de recomandare

S-a intamplat intr-o buna zi sa fiu contactata prin email de un individ, student la o facultate din Bucuresti. Primesc deseori e-mailuri de la studenti, dar niciunul nu a fost atat de hilar ca aceasta. De ce? Pentru ca tipul, necunoscandu-ma, imi cerea o scrisoare de recomandare pentru unul dintre profesorii cu care am lucrat la o universitate de top din Amerika. Mi-o cerea pur si simplu doar pentru ca sunt roman ca si el si pentru ca "are un interes stiintific intens" (dar evident nedemonstrat prin activitatea pe care o avea. Apropo, macar un CV sau o copie dupa foaia matricola putea sa trimita). HA! Lasand la o parte scrisoarea lunga si plina de greseli pe care mi-o trimitea, culegand doar esenta mesajului, as putea crede ca tipul e doar un biet student amarat in cautarea unei portite de scapare din rahatul in care traieste. As putea sa cred orice. In fond, ii scrie unui profesor din alta tara, pe care nu il cunoaste, cerandu-i ajutor. Dar nu este tocmai asa. Ceea ce nu inteleg romanii in general (nu sunt toti asa, dar in marea lor majoritate, cel putin cei pe care i-am intalnit, asa sunt) este ca nu poti sari peste etape. Nu suntem canguri ca sa sarim peste garduri cu usurinta. Trebuie sa muncim ca sa trecem peste ele. Trebuie sa ne folosim inteligenta pentru a le putea escalada mai rapid. Dar, in oricare dintre situatii ne-am afla, este nevoie de munca, inteligenta si mai ales de  timp. O scrisoare de recomandare, pe care un fost angajator ti-o scrie(colaborator, sef, profesor, in niciun caz o persoana straina cu care nu ai avut niciun contact), este adresata unui potential angajator (si aici este vorba de un sef de firma sau profesor indrumator) si este bazata intotdeauna pe impresiile pe care fostul angajator, colaborator sau profesor de facultate le are despre tine. In general, fiecare fraza pe care cel care te recomanda o pune intr-o scrisoare de acest tip este bazata pe cateva luni pana la cativa ani de munca. Trebuie sa muncesti din greu pentru o jumatate de pagina de scrisoare de recomandare. Cel putin asa este in lumea de dincolo de ceata roz-bombon in care plutesc romanii. Dar romanii imi dovedesc in fiecare moment ca nu sunt numai "destepti" ci si ca si-au pierdut si simtul realitatii in asemenea hal incat nici nu mai realizeaza pe ce loc este Universitatea Bucuresti (sau oricare alta universitate din Romania) in clasamentul mondial al universitatilor si ca in realitate sansele de a intra pe daiboj la universitati de top din Amerika sunt minime. In tendinta paranoida care exista in Romania, au impresia ca exista o conspiratie a strainilor impotriva lor si ca exista o politica de denigrare a romanilor la nivel global. Nu le trece nicio clipa prin cap ca pur si simplu nu se mai face nimic inteligent in tara asta. Ca in conditiile in care nu mai exista examene de admitere la universitate si in conditiile in care examenul de BAC este o frauda, nimeni nu le poate acorda premiul pentru cei mai buni si mai destepti si este din ce in ce mai greu sa dovedesti ca tu nu esti ca restul, doar un capsunar sau o prostituata ieftina. Nu toti studentii romani sunt olimpici medaliati cu aur, argint sau bronz la olimpiadele internationale. Majoritatea sunt submediocri. O spun pentru ca i-am cunoscut la interviuri. Imi spune tipul ca el isi poate da testele de GRE si TOEFL, crezand ca este suficient. Veste proasta: toti studentii care intra in programele de doctorat din Amerika trebuie sa le dea. Si mai este ceva: Trebuie sa traiesti in lumea lui cucu daca nu vezi in ce rahat se afla tara asta fascinanta, cum se taie fondurile pentru cercetare de la NSF (National Science Foundation) in favoarea inarmarilor si cum stiinta fundamentala este din ce in ce mai putin finantata. Asa ca sfatul cel mai bun este sa puna tipul asta mana sa munceasca serios cu profesorii "faimosi" pe care ii are la facultate si sa isi construiasca scrisorile de recomandare asa cum o fac si altii: prin munca, nu pe criterii de simpatie conationala.

Poza o pun pe site nu numai pentru ca exprima situatia de criza din invatamant, caci de unde nu e (material uman adica) nici eu nu pot cere. Asta pentru cei care imi scot ochii cu olimpicii romani (care exista dar sunt intr-un numar limitat, daca ne gandim la populatia destul de numeroasa a Romaniei). Pe timpuri, indivizii din imagine se numeau tot "olimpici", dar erau "olimpicii de toamna". Acum ei sunt viitorul Romaniei. Halal viitor!

SOPA si PIPA

Astazi este ziua in care internetul a intrat in greva. Si asta din cauza ca in "the land of the free" vor sa impuna cenzura. Cenzura? Cum e posibil? Fugi de aici! Cand le spun idiotilor care inca isi inchipuie ca Amerika este tara tuturor posibilitatilor, ca aia traiesc intr-o dictatura, nu vor sa creada. Ei stiu mai bine, se uita la televizor si vad filme cu americani ranjiti care se alearga cu masinile prin oras si pe care nimeni nu ii opreste, care jefuiesc o banca si traiesc apoi fericiti pe o insula in Pacific, care reusesc intotdeauna in lupta cu sistemul. Sigur, nu e o dictatura cenusie. Este o dictatura plina de parcuri de distractie, mancare ca la porci, tzoale, aparatura ultrasofisticata, filme, pornografie (LA este centrul care produce cam 80-90% din productia mondiala) si o aparenta stare de libertate. Nimeni nu se gandeste ca intr-o tara atat de misto si de libera, 1 din 3 americani are cazier (uneori pentru abateri minore, ca de exemplu trecerea strazii, ca pieton,  printr-un loc nepermis), ca atunci cand doi americani sunt impreuna, niciodata nu critica sistemul, de teama ca celalalt este turnator (prefera sa vorbeasca despre fotbal sau basket), ca in fiecare zi se voteaza noi legi care le ingradesc din ce in ce mai mult drepturile si ca in realitate, au sfarsit prin a pierde majoritatea drepturilor garantate prin constitutia SUA. Toti prefera sa linga la simbolul celei care a fost, dar nu mai este de mult America (chiar si fostul presedinte Clinton a declarat acum cateva saptamani, ca visul american a incetat sa existe cam de acum 10 ani). Toti vor sa ajunga acolo, chiar daca li se spune ca America nu este decat o copie la scara monstruasa a insulei magarilor din celebra poveste a lui Pinochio. Poate chiar le place sa fie magari!