Scrisoarea de recomandare

S-a intamplat intr-o buna zi sa fiu contactata prin email de un individ, student la o facultate din Bucuresti. Primesc deseori e-mailuri de la studenti, dar niciunul nu a fost atat de hilar ca aceasta. De ce? Pentru ca tipul, necunoscandu-ma, imi cerea o scrisoare de recomandare pentru unul dintre profesorii cu care am lucrat la o universitate de top din Amerika. Mi-o cerea pur si simplu doar pentru ca sunt roman ca si el si pentru ca "are un interes stiintific intens" (dar evident nedemonstrat prin activitatea pe care o avea. Apropo, macar un CV sau o copie dupa foaia matricola putea sa trimita). HA! Lasand la o parte scrisoarea lunga si plina de greseli pe care mi-o trimitea, culegand doar esenta mesajului, as putea crede ca tipul e doar un biet student amarat in cautarea unei portite de scapare din rahatul in care traieste. As putea sa cred orice. In fond, ii scrie unui profesor din alta tara, pe care nu il cunoaste, cerandu-i ajutor. Dar nu este tocmai asa. Ceea ce nu inteleg romanii in general (nu sunt toti asa, dar in marea lor majoritate, cel putin cei pe care i-am intalnit, asa sunt) este ca nu poti sari peste etape. Nu suntem canguri ca sa sarim peste garduri cu usurinta. Trebuie sa muncim ca sa trecem peste ele. Trebuie sa ne folosim inteligenta pentru a le putea escalada mai rapid. Dar, in oricare dintre situatii ne-am afla, este nevoie de munca, inteligenta si mai ales de  timp. O scrisoare de recomandare, pe care un fost angajator ti-o scrie(colaborator, sef, profesor, in niciun caz o persoana straina cu care nu ai avut niciun contact), este adresata unui potential angajator (si aici este vorba de un sef de firma sau profesor indrumator) si este bazata intotdeauna pe impresiile pe care fostul angajator, colaborator sau profesor de facultate le are despre tine. In general, fiecare fraza pe care cel care te recomanda o pune intr-o scrisoare de acest tip este bazata pe cateva luni pana la cativa ani de munca. Trebuie sa muncesti din greu pentru o jumatate de pagina de scrisoare de recomandare. Cel putin asa este in lumea de dincolo de ceata roz-bombon in care plutesc romanii. Dar romanii imi dovedesc in fiecare moment ca nu sunt numai "destepti" ci si ca si-au pierdut si simtul realitatii in asemenea hal incat nici nu mai realizeaza pe ce loc este Universitatea Bucuresti (sau oricare alta universitate din Romania) in clasamentul mondial al universitatilor si ca in realitate sansele de a intra pe daiboj la universitati de top din Amerika sunt minime. In tendinta paranoida care exista in Romania, au impresia ca exista o conspiratie a strainilor impotriva lor si ca exista o politica de denigrare a romanilor la nivel global. Nu le trece nicio clipa prin cap ca pur si simplu nu se mai face nimic inteligent in tara asta. Ca in conditiile in care nu mai exista examene de admitere la universitate si in conditiile in care examenul de BAC este o frauda, nimeni nu le poate acorda premiul pentru cei mai buni si mai destepti si este din ce in ce mai greu sa dovedesti ca tu nu esti ca restul, doar un capsunar sau o prostituata ieftina. Nu toti studentii romani sunt olimpici medaliati cu aur, argint sau bronz la olimpiadele internationale. Majoritatea sunt submediocri. O spun pentru ca i-am cunoscut la interviuri. Imi spune tipul ca el isi poate da testele de GRE si TOEFL, crezand ca este suficient. Veste proasta: toti studentii care intra in programele de doctorat din Amerika trebuie sa le dea. Si mai este ceva: Trebuie sa traiesti in lumea lui cucu daca nu vezi in ce rahat se afla tara asta fascinanta, cum se taie fondurile pentru cercetare de la NSF (National Science Foundation) in favoarea inarmarilor si cum stiinta fundamentala este din ce in ce mai putin finantata. Asa ca sfatul cel mai bun este sa puna tipul asta mana sa munceasca serios cu profesorii "faimosi" pe care ii are la facultate si sa isi construiasca scrisorile de recomandare asa cum o fac si altii: prin munca, nu pe criterii de simpatie conationala.

Poza o pun pe site nu numai pentru ca exprima situatia de criza din invatamant, caci de unde nu e (material uman adica) nici eu nu pot cere. Asta pentru cei care imi scot ochii cu olimpicii romani (care exista dar sunt intr-un numar limitat, daca ne gandim la populatia destul de numeroasa a Romaniei). Pe timpuri, indivizii din imagine se numeau tot "olimpici", dar erau "olimpicii de toamna". Acum ei sunt viitorul Romaniei. Halal viitor!